Parastasul

Zilele in care facem parastase omului cand moare

  Slujba care se face pentru cei raposati se numeste parastas (din greceste parastasis = a sta in rand cu cineva, a sta alaturi de cineva, a mijloci pentru cineva) si inseamna rugaciune de mijlocire la Dumnezeu pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi.

  Dupa parasirea trupului, sufletul omului strabate vazduhul catre Tronul lui Dumnezeu, trecand prin infricosatele vami.
  In acest timp, rudeniile cauta sa usureze raposatului trecerea prin vami si sa plece indurarea lui Dumnezeu catre el, facandu-i parastase, urmate de pomeni. Acestea sunt:

- Parastasul de trei zile
  Se face in cinstea Invierii lui Hristos cea de a a treia zi. Biserica se roaga, atunci, ca Hristos Cel inviat a treia zi din morti, sa invieze si pe cel raposat. Din Traditie s-a pastrat ca Sfantul Macarie al Alexandriei († 394) a avut o descoperire de sus, ca rugaciunea din aceasta zi elibereaza sufletul de intristarea pe care o resimte din pricina despartirii de trup.
  In cele trei zile sufletul mai umba inca prin locurile pe unde a trait, insotit de un inger. A treia zi urca la cer spre inchinare la Dumnezeu.

- Parastasul de noua zile
  In a noua zi, sufletul se arata pentru a doua oara lui Dumnezeu. Tot de la Sfantul Macarie se stie, ca in rastimpul dintre a treia si a noua zi i se arata sufletului frumusetile raiului si lacasurile sfintilor. Este ingrijorat, nestiind care-i va fi soarta. Frumusetile Raiului il atrag, dar nu stie daca va avea parte de ele.
Rugaciunile celor ramasi in viata de aici ii dau sperante.
  Rugam pe Domnul Iisus Hristos, care a murit in ceasul al noualea din zi, precum si pe cele noua cete ingeresti, sa odihneasca pe raposat cu sfintii si cu ingerii.

- Parastasul de patruzeci de zile
  Se face in cinstea Inaltarii Domnului, care a avut loc dupa 40 de zile de la Inviere.
  Din ziua a noua pana intr-a patruzecea sufletul e purtat prin Iad.
Il cuprinde spaima si cutremurul ca i s-ar putea hotari ramanerea acolo.
Precum Mantuitorul s-a inaltat la ceruri in a patruzecea zi dupa Inviere, tot asa sufletul se infatiseaza acum pentru a treia oara in fata Dreptului Judecator.
  Este ultima infatisare cind Mantuitorul ii hotaraste locul unde va sta pana la Judecata viitoare.
Parastasul “de 40 de zile” este socotit de traditia crestina drept foarte folositor pentru sufletul celui trecut in viata de dincolo. Noi ne rugam sa-i aseze pe cei plecati dintre noi in Rai, cu dreptii.

- Parastasele la 3, 6 si 9 luni
- Parastasele de un an pana la sapte ani si dupa aceea in fiecare an
  Daca rostul parastaselor la 3, 6 si 9 luni este - pe langa rugaciunea pentru iertarea pacatelor celui raposat si odihna acestuia in comuniunea dreptilor - si acela de a reimprospata amintirea lui in memoria celor ramsi pe pamant, parastasul de un an si dupa aceea in fiecare an (in unele regiuni ale tarii numai pana la sapte ani) este considerat - asemenea sarbatoririi zilei de nastere din timpul vietii pe pamant - caci in acea zi din an, in care s-a savarsit din aceasta viata, s-a petrecut nasterea lui in cer, in lumea de dincolo in vesnicie.
Aceste parastase marturisesc dragostea noastra pentru cel raposat si necontenita legatura cu sufletul acestuia. Facandu-le ne marturisim in felul acesta si credinta noastra in nemurirea sufletelor si in invierea mortilor.